O rețetă oltenească, de post, dar dulce.
- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 30 lei
- Persoane: 4 normale
- 600g prune uscate fără sâmburi
- 125g zahăr
- 1 ceapă
- 60g făină
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă
Am tot auzit de mâncarea asta, nu am încercat-o niciodată până acum. Mi se pare însă fenomenală. Adică, vă place sau nu, e după gustul fiecăruia, de acord. Dar important e că nu seamănă cu nimic altceva.
Se spală prunele și se lasă să stea o oră în apă rece. Se scurg după.
Se pune zahărul la topit. La foc mic, să nu se înegrească. Când e topit, se adaugă 250ml apă fierbinte și se amestecă bine să iasă sirop. Se ia de pe foc.
Se toacă ceapa și se pune în cratița pentru mâncare să se călească în puțin ulei cam 5 minute. Să rămână galbenă, să nu se ardă.
Separat, într-o cratiță mică, se pune o lingură de ulei și se prăjește făina cam 3 minute. Amestecați continuu. Când e gata, se toarnă deasupra 250ml de apă fierbinte și se amestecă să nu facă cocoloașe.
Turnați făina peste ceapă și amestecați. Se toarnă și siropul de zahăr, se pun și prunele și se completează cu apă cât să acopere prunele. Se pune sare după gust.
Se fierbe 30 minute la foc mediu, cu apărătoare, se amestecă din când în când.
Se servește caldă, se mănâncă cu lingura.