Rețeta simplă de pate de ficat. Asta e varianta românească de pate de ficat. Simplă și gustoasă.

Rețeta simplă de pate de ficat. Asta e varianta românească de pate de ficat. Simplă și gustoasă.

  • Timp de preparare: 60 minute
  • Cost: 10 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 500g ficat
  • 120g unt (Napolact Bio 82%)
  • Coriandru
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

În primul rând nu am zis de care ficat. Merge și cu ficăței de pui (deși e păcat), și de curcan și de porc, dar mai ales cu favoritul meu, ficat de vită.

Se cumpără deci ficat de vită. Se pune la fiert în apă cu sare și un pic de ulei de măsline. Nu trebuie să tratați în nici un fel carnea, nu o căutați de fibre, pielițe sau mai știu eu ce. Doar o puneți la fiert.

Se pune untul la înmuiat la temperatura camerei.

Se lasă la fiert, la foc mediu 20-25 minute, se ia spuma din când în când. Se scoate ficatul și se taie în două-trei bucăți. Dacă e cu sânge, se pune înapoi la fiert încă 20 de minute.

Se scoate, se clătește în apă rece și se răcește. Se taie cubulețe.

Se pune ficatul cu unt, coriandru măcinat, sare și piper după gust în mixer. Și se mixează după cum îl doriți, să iasă pastă fină sau mai cu bucățele de ficat prin el.

Se pune în castron acoperit la rece. Când s-a răcit bine se poate servi. Merge pe pâine proaspătă și mai ales cu niște castraveți murați.