Mâncare de cămin. Genul ăla de mâncare făcută cu ce mai aveai prin frigider.

Mâncare de cămin. Genul ăla de mâncare făcută cu ce mai aveai prin frigider.

  • Timp de preparare: 30 minute
  • Cost: 20 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 300g porumb conservă
  • 100g cașcaval
  • 20g unt
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
porumb cu cascaval

Mai incredibil decât faptul că am gătit o rețetă de cămin este faptul că am rețeta de pe TikTok 🙂 Am primit-o de la Vlad cu textul “Tata, ignoră înjurăturile, dar ne faci și nouă asta?”.

Se scurge porumbul cât mai bine. Se pune într-o tigaie pe foc și se părlește 5 minute. Să se usuce un pic.

Se pune untul, sare și piper după gust și se amestecă, se mai lasă 2-3 minute.

Se adaugă cașcavalul ras, se mai lasă un minut și se ia de pe foc. Se așteaptă 5 minute înainte de servire, să se topească bine cașcavalul.