Un simplu pui la cuptor dar absolut savuros din cauza legumelor. Atenție că e dulce.
- Timp de preparare: 3 ore
- Cost: 50 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 3 pulpe de pui întregi cu piele și os
- 4-5 morcovi
- 1/2 țelină medie
- 1 păstârnac
- 1 rădăcină de pătrunjel
- 4 căței de usturoi
- 2 linguri de miere
- 150ml ulei de floarea soarelui
- Cimbru uscat
- 1 linguriță boia dulce
- 200ml amaretto
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se amestecă uleiul cu mierea, sare multă, piper după gust, boia, mult cimbru uscat. Se amestecă cât se poate de bine să se topească mierea.
Se taie legumele cuburi cu latura de 2-3 cm.
Se dau legumele prin zeama de mai sus și se pun într-un vas de Jena. Se dau și pulpele de pui prin amestec și se așează peste legume. Se toarnă deasupra sosul rămas.
Pe lângă legume și pui se toarnă amaretto cu atenție să nu spălați amestecul.
Se pune cu capac la cuptor 2 ore la 180 grade. După 2 ore se întorc pulpele pe partea cealaltă și se mai lasă 30 minute la cuptor fără capac.
Se servește imediat împreună cu o pâine proaspătă și bună și un vin alb rece, aromat și sec, de exemplu Scaia Garganega Chardonnay 2019.