- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 80 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 500g creveți cruzi, decorticați
- 3 avocado
- 8 castraveți
- 2 lime
- 1 jalapeno
- 250ml iaurt 10%
- 4 fire ceapă verde
- Ardei iute uscat
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se aleg creveți medii, decorticați. Nu congelați însă și preferabil de pescuit. Arată urât, gri, nu roz cum i-ați mai văzut. Roz se fac prin gătire.
Se spală și se scurg creveții. Se pun pe șervete de hârtie să se zvânte. Se presară pe ei sare și piper. Puneți și puțin ardei iute uscat.
Între timp faceți supa. Se taie capetele castraveților și se curăță coaja. Se curăță jalapeno de nervuri și semințe. Se toacă ceapa mare. Se stoarce lime.
Se curăță 2 avocado de coajă și sâmbure, se taie bucăți și se pune în blender. Se adaugă 3 castraveți tăiați mare, ceapa verde, sucul de lime și jalapeno. Din jalapeno puneți după gust, nu trebuie neapărat să îl puneți pe tot.
Se face totul pastă și se pune în castronul de servire.
Se adaugă iaurtul, puțin ulei de măsline, sare și piper după gust și se amestecă totul bine.
Se curăță al treilea avocado și se taie cuburi de 1cm, se adaugă în castron. Se taie încă 3 castraveți cuburi de 1cm, se adaugă în castron. Se amestecă tot. Se completează cu apă rece pentru a avea consistența dorită și se pune la rece.
Se pune 1 lingură de ulei într-o tigaie mare, se pun creveții la călit, câte 90 de secunde pe fiecare parte. Lucrați în tranșe, nu aglomerați tigaia. Se scot separat și se lasă să se răcească la temperatura camerei.
Se taie ultimii 2 castraveți cuburi de 1cm.
Se servește rece. Se toarnă supă în castroane. Se presară deasupra cuburi de castraveți și 3-4 creveți.