
- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 100 lei
- Persoane: 4 normale
- 1kg creveți
- 50g unt 82%
- 1 lămâie
- 3 roșii mari
- Mentă proaspătă
- Foi de dafin
- 200g feta
- 2-3 căței de usturoi
- 30ml Ouzo
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Saganaki NU e o mâncare, e defapt o tigaie mică și se referă la orice fel de mâncare gătit în respectiva tigaie, în mod evident o gustare.
De exemplu, Kefalotyri Saganaki este o brânză gătită rapid cam ca un șnițel. Deci nu, saganaki nu înseamnă ceva cu sos roșu.
Totuși, aici am încercat creveți cu sos roșu în stilul pe care l-ați văzut în Grecia. Eu am ales creveți decorticați, nu suport să îi curăț în farfurie. Originalul este însă cu creveți nedecorticați.
Se aleg deci creveți medii, decorticați. Nu congelați însă și preferabil de pescuit. Arată urât, gri, nu roz cum i-ați mai văzut. Roz se fac prin gătire.
Se spală creveții și se lasă la scurs.
Se curăță roșiile de pieliță și de cotor. Se taie cuburi și se pun în puțin ulei la fiert. Se adaugă menta tocată, 2-3 foi de dafin, sare și piper după gust. Se zdrobesc roșiile din când în când până se apropie de pastă.
Într-o cratiță mare se topește untul în 1 lingură de ulei și se pun creveții la călit. Se adaugă sare și piper după gust, usturoiul tocat. Se amestecă și se lasă la foc mediu 10 minute cu capac. Amestecați din când în când. Se ia capacul, se toarnă sucul de la jumătate de lămâie și se mai lasă 10 minute.
Între timp ar trebui să fie gata și sosul. Se scot foile de dafin și se toarnă Ouzo. Se bagă blenderul să faceți totul pastă fină și omogen. Se adaugă feta fărâmițată, se amestecă și se ia de pe foc.
Se servește imediat, creveți peste sos. Merge cu pâine proaspătă.