- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 4 lipii libaneze mari
- 500g piept de pui
- 100g mozarella
- 1 roșie mare
- 50g rucola
- Boia dulce
- Oregano uscat
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat.
Se taie pieptul de pui pe lung, în două. Adică din pieptul dublu se obțin 2 felii plus mușchiuleții. Se freacă cu sare, piper și boia dulce. Se presară oregano uscat. Se lasă 15 minute.
Se pune puiul pe plită, fără ulei. Se frige pe ambele părți, cam 5-6 minute. Se scoate separat. Se taie pe lat, fâșii groase de 1 cm.
Se rade mozarella, se curăță și se taie roșia felii subțiri.
Se ia o lipie, se îndoaie și se umple cu un strat de rucola, un strat de felii de roșii, fâșii de pui după gust, mozarella rasă. Se face plic.
Se pun lipiile în tigaie, fără ulei, cam 3 minute pe fiecare parte. Să se rumenească, dar să nu se ardă prea tare.
Se servesc imediat. Merge cu un sos de boia, iaurt și usturoi. Se potrivește și un vin alb, rece și sec. Jelna Fetească Albă e perfect.