O carne care se topește în gură. Doar carne.
- Timp de preparare: 4-5 ore
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 1kg antricot de vită
- 3 cepe
- 180g unt (Napolact Bio 82%)
- 3 căței usturoi
- Zahăr
- Piper negru măcinat
- Oțet
- Sare grunjoasă
Dacă aveți persoane la masă care nu agreează grăsimea animală, puteți înlocui carnea cu pulpă de vită. Iese la fel de moale, cu aproape același gust și mai slabă.
Se taie carnea felii de 2cm grosime. Fiecare felie se taie în bucăți de 5 x 5 cm.
Se pune carnea într-o tavă Jena. Se așează deasupra cepele tăiate rondele. Deasupra se toarnă 150 ml apă fierbinte, se presară piper după gust.
Se așează peste ceapă untul tăiat cuburi, se pune capacul pe tavă și se pune la cuptor la 160 grade pentru 3 ore. Când fierbe, se reduce focul la minim.
Se scoate tava, se scot 10 linguri de zeamă într-un castron. Se adaugă ăn castron usturoiul tocat, 1 lingură de zahăr și 1 lingură de oțet și se amestecă totul. Se toarnă zeama asta deasupra, împrăștiată peste tot. Pentru cei care au o problemă cu oțetul, credeți-mă nu se va simți nici gustul, nici mirosul. Dar pasul ăsta e foarte important, e ceea ce face diferența față de alte rețete.
Se amestecă extrem de delicat, carnea este deja foarte fragedă. Mai mult se întorc bucățile pe partea cealaltă.
Se presară, de abia acum, sare după gust. Se pune înapoi la cuptor, tot cu capac pentru încă o oră sau până e carnea foarte moale.
Se servește caldă, merge cu piure de cartofi și mai ales cu castraveți murați.