Un clasic al toamnei, gustul copilăriei, alea alea.

Un clasic al toamnei, gustul copilăriei, alea alea.

  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 20 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 15 prune mici
  • 800g cartofi
  • 250g făină
  • 2 ouă
  • Sare
  • 250g pesmet
  • 100g unt
  • 180g zahăr
  • Zahăr pudră
galusti cu prune

Se fierb cartofii, în coajă, cam 30-40 minute. Se scot, se decojesc și se fac piure.

Peste cartofi se pun ouăle, un praf de sare și făina. Se frământă totul și se amestecă. Ideea e să nu fie foarte moale și lipicioasă.

Se spală prunele. Puteți să le scoateți sâmburii, dar mai bine nu. Vor rămâne mai zdravene în interiorul găluștilor.

Se ia din aluatul de cartofi și se îmbracă fiecare prună. Important e ca fiecare prună să fie înconjurată cât mai uniform de jumătate de cm de aluat.

Se pune apă cu sare și cu 80g de zahăr la fiert. Când clocotește, se pun ușor găluștile cu o spatulă, la fiert. Se vor duce la fund după care, când se fierb se ridică la suprafață. Se fierb 10-15 minute de când apa fierbe. Urmăriți să nu se spargă la fiert pentru că o să dea pe afară.

Separat se topește untul într-o tigaie întinsă. Se pune pesmetul și se amestecă bine până ce absoarbe tot untul. Se adaugă și 100g zahăr și se amestecă bine.

Se scot găluștele, se pun în tigaie și se învârtesc prin pesmet să îl prindă pe tot.

Se servesc calde, chiar fierbinți, cu zahăr pudră deasupra.