jaffa cakes
Ăsta este biscuitele meu favorit dintre cele cumpărate de la raft.
  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 120g făină 000
  • 150ml lapte
  • Praf de copt
  • Cacao
  • Zahăr pudră
  • Gem de portocale
  • 50ml smântână de gătit
  • 100g ciocolată (Nestle Noir)
  • Esență de vanilie
  • Sare
jaffa cakes

Inventate în 1927, Jaffa Cakes sunt o prăjiturică englezească cu propria lor pagină pe Wikipedia. Original se fac cu jeleu de portocale.

Aveți nevoie de gem de portocale.

Se amestecă făina cu jumătate de linguriță praf de copt și cu un praf de sare. Se adaugă 1 linguriță cu vârf de cacao
și un sfert de linguriță sau chiar mai puțin zahăr pudră.

Se toarnă și laptele și se amestecă tot cu o lingură. Amestecați fix până când s-a înglobat făina, nu mai mult. O să obțineți un aluat lichid, foarte lipicios și foarte departe de o pâine.

Se toarnă aluatul în forme de brioșe mici unse cu un pic de unt. Se pun pe hârtie de copt în tava cuptorului. Se pune gem de portocale pe fiecare. Nu prea mult și nu chiar până în margine.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 30-40 de minute sau până se rumenește. Se scoate tava, se lasă biscuiții în tavă.

Între timp faceți crema de ciocolată. Într-o cratiță mică se pune smântâna de gătit, ciocolata ruptă bucăți și esență de vanilie. Se lasă la foc mic și se amestecă până se topește ciocolata și e totul uniform. Se ia de pe foc și se lasă să se răcească puțin.

Se pune cu lingura ciocolată topită peste fiecare biscuite și se transferă pe un platou. Se lasă la răcit după care se pune la frigider pentru câteva ore înainte de servire.