Tarta cu portocale
O prăjitură simplă, cu gust de portocale. Bună la cafea.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 40 lei
  • 1 portocală mare
  • 120g făină 000
  • 120g zahăr
  • 5g drojdie uscată
  • 2 ouă
  • Extract de vanilie
  • 50g unt 82%
  • Sare
Tarta cu portocale

Aveți nevoie de o formă de tartă de 22-24cm diametru. Când turnați compoziția în formă trebuie să aveți 1-2cm înălțime, nu mai mult nu mai puțin.

Se lasă untul să se înmoaie la temperatura camerei.

Între timp radeți coaja de portocală și stoarceți portocala.

Se amestecă într-un castron făina cu drojdia.

Se pune untul într-un castron mai mare, se toarnă zahărul și se freacă până e omogen. Se adaugă ouăle, pe rând, și se tot freacă compoziția.

Se adaugă sucul de portocale și coaja rasă, se pune puțin extract de vanilie și un praf de sare și se amestecă bine.

Se adaugă treptat făina și se amestecă tot să nu rămână cocoloașe.

Se unge forma cu puțin unt și se toarnă compoziția.

Se pune forma în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 20 de minute sau până se rumenesc marginile.

Se servește la temperatura camerei, merge cu un espresso.