O tartă mentolată cu ciocolată, bună și sănătoasă.
- Timp de preparare: 1 oră (plus 6 ore așteptare)
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- Aluat Pâte Brisée
- 400g ciocolată (Nestle Blanc)
- 200ml smântână de gătit 35%
- Extract de mentă
- Extract de vanilie
- 50g stafide
- Fulgi de migdale
Principalul hop este extractul de mentă. L-am găsit la Vegis .
Se face un aluat Pâte Brisée, varianta dulce. Se întinde foaie, se pune în tavă și se coace.
În timp ce se coace foaia de tartă, într-o cratiță puneți smântâna la încălzit. Puneți și stafidele în smântână.
Când s-a încins bine smântâna, fără să dea în clocot, se dă focul la minim și se amestecă ciocolata ruptă bucăți până se topește. Se ia de pe foc, se amestecă o lingură de extract de vanilie și se răcește.
Se amestecă o linguriță de extract pur de mentă în ciocolata topită.
Se scoate din cuptor tarta, se lasă în tavă să se răcească.
Se toarnă crema de ciocolată în tartă, se nivelează. Se presară migdalele.
Se pune la rece pentru 2-6 ore.