
O gustare rapidă cu un ou în covrig, icre și somon afumat.
- Timp de preparare: 15 minute
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 4 ouă
- 4 covrigi (bagel)
- 100g somon afumat
- Icre de somon
- 30g unt 82%
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Aveți nevoie de covrigi bagel, acei covrigi mai groși și pufoși, cu o gaură mare la mijloc. Cu mac, cu semințe, fără nimic, asta e alegerea voastră.
Se dau covrigii cu unt pe ambele părți și se pun cu fața în jos într-o tigaie la foc mare. Se lasă 2-3 minute să se rumenească.
Se întorc și se pune câte un ou în mijloc. Se dă focul la minim, se toarnă 1-2 linguri de apă pe lângă covrigi, se presară sare și piper după gust și se lasă 5-7 minute sau până e gata oul.
Se servește imediat, cu felii de somon afumat și icre.

