Paste cu carne în stil grecesc.

Paste cu carne în stil grecesc.

  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale

  • 250g macaroane (pastele lungi în formă de tub)
  • 5 ouă
  • 200g parmezan
  • 700g carne de vită tocată
  • 200ml bulion de casă
  • 2 cepe
  • 100ml vin alb
  • Scorțișoară
  • Oregano uscat
  • 80g făină
  • 100g unt
  • 700ml lapte
  • Pesmet
  • Ulei de măsline
Pastitsio
Pastitsio

Pastitsio este un fel de mâncare grecesc, inventat însă de turci. Cel puțin așa spune Wikipedia dar nu care cumva să le spuneți grecilor asta 🙂 Am încercat în Grecia dar nu mi-a plăcut. Nici asta să nu le spuneți.

Se pune ceapa tocată la călit în puțin ulei de măsline. După 2-3 minute, se adaugă carnea și se călește până scade și se închide la culoare, cam 15 minute. Se amestecă din când în când.

Se adaugă bulionul de casă și 100ml de apă. Se pune și vinul. Se amestecă și se lasă la fiert 10 minute. Se adaugă 1 lingură oregano uscat, sare și piper după gust și o linguriță de scorțișoară, se amestecă. Se lasă pe foc până scade după care se răcește. Când s-a răcit, se amestecă un ou bătut.

Se face un sos Bechamel în stil grecesc: se topește untul într-o cratiță. Se adaugă făina și se amestecă până începe să facă bule, cam 3-4 minute.

Se dă focul la minim și se adaugă laptele treptat. Se amestecă continuu cu un tel. Se mărește focul, se amestecă continuu până se îngroașă.

Se ia de pe foc, se adaugă 100g parmezan, se amestecă și se răcește. Când s-a răcit, se amestecă și 2 gălbenușuri.

Se fierb pastele cât scrie pe ambalaj, se scurg. Se amestecă pastele cu 100g parmezan și 2 ouă bătute.

Se pun pastele în tava unsă cu ulei de măsline. Deasupra se toarnă amestecul de carne. Deasupra se toarnă Bechamel și se presară 2 linguri de pesmet.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 60 minute sau până se rumenește.

Se scoate, se lasă să stea 10-15 minute și se servește.