
- Timp de preparare: 30 minute
- Cost: 60 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 500g rigatoni (Molisana)
- 300g salam calabrez
- 100g salam milano
- 700ml suc de roșii
- 300ml smântână de gătit 35%
- 50g parmezan
- 1 ardei iute roșu
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Original se folosește salam calabrez (Sopresata Calabrese). Dacă nu găsiți, merge orice salam picant. Ideea e să fie picant sosul, dar asta se poate regla și din cantitatea de ardei iute roșu adăugată.
Se curăță ardeiul de semințe și nervuri, se toacă foarte mărunt.
Se pune apa cu sare pentru paste la fiert. Pastele trebuie să fie gata când o să fie gata și sosul. Le fierbeți cât scrie pe ambalaj, le scurgeți și păstrați o cană de apă de la fiert.
În timpul ăsta, într-o cratiță mare în foarte puțin ulei se pun feliile de salam la rumenit. Se lasă doar 1 minut. Lucrați în tranșe, nu aglomerați tigaia, se scot separat.
În grăsimea rămasă, se pune ardeiul iute (parte din el, în funcție de cât de iute e și de cât de picantă doriți să iasă), se pune sucul de roșii și se adaugă înapoi toate feliile de salam. Se amestecă, și se lasă la foc mic mediu 10 minute.
Se adaugă smântâna de gătit, se amestecă și se reglează de sare și piper.
Acum ar trebui să fie gata pastele. Se adaugă peste sos și se amestecă tot. Adăugați și parmezanul, reglați grosimea sosului folosind apa de la paste.
Se servește imediat, cu extra parmezan deasupra. Merge și o salată de rucola lângă.

