- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 50 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 500g spaghetti (Molisana)
- 400g ciuperci Champignon albe
- 1 ceapă
- 2 căței de usturoi
- Boia dulce
- 250ml smântână de gătit 35%
- 200g smântână 25%
- 150g mazăre
- 300g ton din conservă
- 1 lămâie
- 50g parmezan
- 1 legătură de pătrunjel
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Rețeta are la bază un sos de ciuperci comercializat la conservă cu denumirea de Mushroom Soup. Adică un fel de supă cremă de ciuperci dar mai lichidă.
Se spală ciupercile și se scurg. Se taie cuburi de 2-3cm.
Se toacă ceapa mărunt și se pune la călit în puțin ulei de măsline. Se lasă 1-2 minute. Nu adăugați sare, piper sau alte condimente.
Se adaugă ciupercile, se amestecă și se lasă 3-4 minute sau până se lasă zeamă. Se pune o lingură de boia și se amestecă.
Se adaugă 150ml de apă și usturoiul tocat mărunt. Se lasă să fiarbă la foc mediu 15-20 minute. Se scot separat și se lasă să se răcească câteva minute.
Se bagă totul în blender, inclusiv zeama. Se face pastă. Veți obține un piure un pic mai lichid. Se pune deoparte.
Se fierbe mazărea 10-15 minute sau folosiți o conservă din care scurgeți lichidul și clătiți bine conținutul.
Se scoate tonul din conservă și se pune într-un castron. Turnați deasupra sucul de la jumătate de lămâie.
Se pun pastele la fiert cât scrie pe ambalaj.
Când pastele mai au 5 minute să fie gata, se pune sosul de ciuperci într-o cratiță mare. Se adaugă smântâna de gătit și smântâna grasă, se dă într-un clocot și se amestecă tot. Se reglează de sare și piper, dar trebuie să fie mai curând cremos la gust decât sărat. Se lasă la foc mic.
Se scurg pastele și se păstrează o ceașcă de zeamă.
Se pun pastele peste sosul de ciuperci și se amestecă bine. Se pune parmezanul, se amestecă din nou totul bine. Se pune mazărea, se amestecă și se ia de pe foc. Se lasă să stea 5 minute.
Se servește cu pătrunjel tocat deasupra și cu bucățele de ton. Cine dorește mai poate completa cu extra parmezan.
Se potrivește cu un vin alb, rece și sec. Scaia Chardonnay 2021 e perfect.