- Timp de preparare: 30 minute
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 300g tagliatelle (Molisana)
- 100g file de anșoa
- 3 căței de usturoi
- 2 ardei iuți
- Rozmarin proaspăt
- 1 lămâie
- Capere
- 70g pesmet
- Ulei de măsline
Se rade coaja de lămâie, se stoarce lămâia separat.
Se curăță ardeii de semințe și de nervuri, se toacă mărunt.
Se toacă fileurile de anșoa mărunt.
Într-o cratiță mare se pun 2-3 linguri de ulei și se pun cățeii de usturoi curățați la călit. Se lasă 1-2 minute, când se îngălbenesc un pic se scot separat.
Se pun ardeii la călit, se lasă 2-3 minute. Se adaugă fileul de anșoa și se mai lasă 2 minute. Se amestecă și se mărunțește fileul de anșoa în ulei, să se topească tot. Se ia de pe foc.
Se pun pastele la fiert cât scrie pe ambalaj, mai puțin un minut.
Cât fierb pastele, într-o tigaie se pun 2 linguri de ulei, pesmetul, coajă de lămâie și rozmarin tocat. Se rumenește totul 2-3 minute.
Se scurg pastele și se pun peste sosul de anșoa. Eventual mai puneți cratița un pic pe foc dacă a durat prea mult.
Se pune și usturoiul călit, zdrobit la cuțit și tocat mărunt. Se amestecă totul bine.
Se presară pesmetul din tigaie deasupra și se servește. Merge cu capere, cu zeama de lămâie păstrată sau cu câteva roșii cherry.
Merge cu un vin alb, rece și sec. Jelna Sauvignon Blanc e din nou o alegere bună.