- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 30 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 2kg varză murată
- 1kg ciuperci (Champignon brune)
- 200g brânză de burduf
- 500g mălai
- 200g smântână grasă
- 2 legături de mărar
- 1 legătură ceapă verde
- 1 ceapă
- 2-3 căței de usturoi
- Cuișoare
- Cimbru uscat
- 200ml suc de roșii
- Ulei de floarea soarelui
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
O rețetă de la Exarhu . Cred că am spus tot. Oricum, pregătiți-vă cu o zi două de post înainte, trebuie făcut loc.
Întâi se face varza călită că durează cel mai mult. Se pune ulei într-o cratiță, se pune ceapa tăiată în patru și cuișoarele la călit. Se lasă 5-7 minute să se pârlească bine după care se scot.
Se adaugă varza tăiată fâșii subțiri. Se presară cimbru uscat și o legătură de mărar tocat mărunt. Se pune piper după gust. Se lasă la foc mediu, cu capac cam 1 oră și ceva. Se amestecă din când în când și se mai pune apă dacă nu lasă destulă varza.
Se adaugă sucul de roșii peste varză, se mai amestecă odată și se mai lasă 15 minute la foc mediu, cu apărătoare.
Se face bulzul. Se fierbe o mămăligă. Eventual în lapte deși diferența e mai mult de imagine. Cantitățile menționate sunt orientative, ideea e să iasă o mămăligă mai tare dar nu oltenească să o tăiați cu ața. Când e fiartă bine, se adaugă brânza de burduf și ceapa verde tocată și se amestecă tot.
Se fac ciupercile. Se pune într-o tigaie ulei și se pune usturoiul tocat mare la călit doar un minut. Se adaugă piper după gust. Se pun și ciupercile tăiate cuburi și se lasă să se facă cam 15-20 de minute sau până scad bine. Se amestecă din când în când.
Se combină ciupercile cu tot cu sos cu varza călită.
Se servește câte o farfurie cu bulz, varză cu ciuperci și smântână din belșug între ele.
Merge cu un vin roșu și sec, ceva gros și gustos, de exemplu Fautor Negre.