O friptură fragedă, la cuptor.
- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 50 lei
- Persoane: 4 normale
- 1 mușchi file de berbecuț
- 1 ceapă
- Muștar de Dijon
- Pesmet
- Ulei de măsline
- Mujdei
- Piper proaspăt măcinat
Se folosește mușchiul file, cel mare, nu cel mic și subțire pe care îl faceți tras la tigaie.
Se curăță mușchiul de pielițe, se taie pe lung în două fâșii subțiri. Se bate fiecare fâșie ca la șnițel.
Se taie ceapa julienne.
Se întinde fiecare fâșie de carne, se unge cu muștar. Se așează feliuțe de ceapă, se presară piper după gust și se rulează. Se leagă cu sfoară.
Se unge și pe exterior fiecare rulou cu muștar. Se îmbracă în pesmet.
Se pun rulourile într-o tavă Jena cu puțin ulei de măsline și puțină apă.
Se pune tava la cuptor la 180 grade pentru 30 minute.
Se face un mujdei: Se zdrobește usturoiul, se pune într-un borcan cu capac împreună cu uleiul de măsline și cu puțină sare grunjoasă. Se pune capacul și se amestecă bine shaker style până se omogenizează tot.
Se servește fierbinte, cu mujdei deasupra. Merge cu un vin roșu și sec, Emilion Grand Cru 2015 de la Chateau Val D’Or e perfect.