O rețetă vegetariană, dar e bună și așa.
- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 40 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 8 fire de praz (subțire)
- 1 țelină (inclusiv frunze)
- 800g cartofi
- 1 lămâie
- 2 linguri amidon
- 50g unt
- Ulei de măsline
- 100ml vin alb
- 500ml smântână de gătit
- 1 legătură ceapă verde
- 1 legătură usturoi verde
- 1 legătură de mărar
- Măsline Kalamata
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
O rețetă de la Exarhu , cu iz grecesc.
Se taie prazul, doar partea albă, bucăți de 3-4cm lungime. Adică mai grosier. Se pune la călit în unt și 2 linguri de ulei. Se pune sare și piper după gust. După ce se rumenește un pic, se adaugă 100ml vin alb și se fierbe la foc mediu.
Se curăță cartofii și se taie felii de 3-4mm, pe lat. Se pârlesc un pic feliile pe plită, pe ambele părți, fără ulei, fără unt. Se adaugă feliile de cartof peste praz și se lasă la fiert 20 minute, la foc mediu, cu capac. Se mai completează cu apă, dar nu multă, ideea e să fie scăzută, dar să nu se prindă.
Se adaugă țelina tăiată cât mai subțire, usturoiul verde tocat mărunt. Se mai pune niște sare și se amestecă foarte foarte ușor să nu stricăm prazul. Se mai lasă 20 de minute la foc mediu, tot cu capac.
Se stinge amidonul cu puțină apă, se adaugă smântâna lichidă și se amestecă bine. Când s-a dizolvat amidonul, se adaugă sucul de lămâie și se freacă bine. Se va îngroșa sosul. Se toarnă amestecul de smântână peste praz și se mai lasă un clocot.
Se presară frunze de țelină tocate, ceapa verde tocată mărunt și mărar tocat. Se adaugă piper proaspăt măcinat după gust și se servește. Merge cu un vin rece și sec, roze. Jelna Pinot Noir Wild Yeast.