Tocanita de ciuperci cu spanac
O garnitură sau chiar o mâncare, ciuperci, spanac și smântână.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 500g ciuperci champignon brune
  • 250g ciuperci Shiitake
  • 1 ceapă
  • 100g spanac baby
  • Busuioc proaspăt
  • 400ml smântână de gătit 35%
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Tocanita de ciuperci cu spanac

Se curăță ciupercile bine. Dacă se spală, se zvântă pe prosoape de hârtie.

Se taie ciupercile champignon feliuțe subțiri, cu tot cu codițe. Se îndepărtează cozile de la Shiitake și se taie suvițe de 0,5cm.

Se toacă ceapa mărunt și se pune la călit într-o cratiță, într-o lingură de ulei. Se lasă 2-3 minute, se tot amestecă.

Se adaugă toate ciupercile și se amestecă. Se presară sare și piper după gust. Se lasă 10 minute, să lase zeamă după care să scadă de tot.

Se adaugă spanacul. Se adaugă busuiocul tocat mare. Se amestecă tot și se lasă 2-3 minute.

Se toarnă smântâna, se amestecă și se lasă la foc mic să ajungă la fierbere.

Se reglează de sare și piper și se ia de pe foc.

Se poate servi simplă, cu pâine. Eu am folosit-o ca garnitură pentru un mușchiuleț de porc tras la plită.