O rețetă toscană de pui.
- Timp de preparare: 1 oră (plus o zi de marinare)
- Cost: 30 lei
- Persoane: 4 normale
- 6 pulpe superioare de pui, cu piele și os
- 6 felii pancetta
- Rozmarin proaspăt
- Cimbru uscat
- 4 căței de usturoi
- Ardei iute uscat
- 1 lămâie
- 1 ceapă
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se amestecă cimbru uscat, rozmarin tocat, usturoiul tocat mărunt, ardei iute uscat, sare și piper după gust. Se amestecă și sucul de lămâie și 200ml de ulei de măsline.
Se taie ceapa felii.
Se freacă pulpele de pui cu amestecul rezultat, se pune totul deasupra feliilor de ceapă, cu pielea în jos, într-un recipient acoperit, se toarnă și zeama rămasă. Se pune la frigider pentru o zi.
Se scoate puiul și se pune într-o tigaie încăpătoare, cu pielea în jos, în puțină zeamă din marinadă. Se prăjește 10 minute.
Într-o tavă Jena se pune ceapa, se toarnă sosul și se așează pulpele de pui, cu pielea în sus. Se pun feliile de pancetta peste fiecare pulpă de pui.
Se pune tava la cuptor la 180 grade pentru 45 minute.
Se servește imediat. Merge cu gnocchi de cartofi noi și cu un vin roșu și sec, Fetească Neagră 2016 Galicea Mare e un vin deosebit.