
- Timp de preparare: 1 oră (plus o zi de așteptare)
- Cost: 60 lei
- Persoane: 4 normale
- 4 cotlete de porc
- 500g ciuperci champignon brune
- 2 căței de usturoi
- 1 ceapă
- Făină
- 300ml supă de vită
- Sos Worchestershire
- Muștar Dijon
- Cimbru uscat
- 200ml smântână de gătit 35%
- Ulei de floarea soarelui
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat


Alegeți cotlete groase de 3cm. Mai simplu, se taie cât osul de late.
Marinarea se face în Brine. Adică apă cu sare 🙂 dar uite că are și un nume. Se face un amestec de apă cu sare, 4 lingurițe cu vârf de sare la litrul de apă. Se amestecă bine să se dizolve.
Se pun cotletele în Brine într-un vas, cu boabe de piper negru și foi de dafin. Se acoperă vasul și se pune la rece 1 zi.
Se scot cotletele, se scurg și se șterg de condimentele puse și de apă. Se lasă pe șervete de hârtie să se zvânte și să ajungă la temperatura camerei.
Se freacă cotletele cu sare și piper pe ambele părți, se mai lasă 10 minute.
Se curăță ciupercile și se taie felii subțiri.
Se trec cotletele prin făină, pe ambele părți. Se pun cotletele la prăjit pe partea cu grăsimea într-o tigaie mare, până se topește. Se pun pe o parte și se lasă 5 minute pe fiecare parte. Se scot și se lasă acoperite.
În tigaie, în grăsimea rămasă eventual suplimentată cu ulei, se pune ceapa tocată julienne. Se lasă 8-10 minute, se amestecă din când în când. Se adaugă usturoiul tocat, se amestecă și se mai lasă 1 minut.
Se adaugă ciupercile, se amestecă și se lasă să scadă.
Se adaugă o lingură de făină, sare și piper după gust, se amestecă și se lasă 1 minut.
Se adaugă supa de vită, se amestecă până e omogen și se îngroașă sosul.
Se adaugă 1 lingură sos Worchesteshire, 1 linguriță muștar Dijon, cimbru uscat, sare și piper după gust. Se lasă 1 minut, se adaugă smântâna, se dă focul la minim și se amestecă până e omogen.
Se pun cotletele în sos, se lasă 10 minute și se ia de pe foc.
Se servește imediat, merge cu cartofi la cuptor.

