Martini cu gust de parmezan. Merită încercat.
- Timp de preparare: 15 minute (4 zile de așteptare)
- Cost: 20 lei
- Persoane: 1 normală
- Pahar: 200ml
- Tărie: 35%
- 60ml vodka
- 10ml vermut dry
- Struguri
- Gheață
Rețeta am văzut-o pe The Martini Socialist . Numai numele site-ului și spune tot.
În primul rând se prepară infuzia de parmezan. Într-un borcan se pune vodka și parmezan. La 100ml vodka se pune o lingură cu vârf de parmezan ras. Se amestecă și se pune la rece.
Se lasă la rece 4 zile, amestecați din când în când. La final se strecoară prin pânză în alt recipient.
Se pune vodka infuzată și vermutul în shaker cu cuburi de gheață. Se amestecă și se strecoară în pahar.
Se ornează cu boabe de struguri albi.