
- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 20 lei
- Persoane: 8 normale, 6 anormale
- Aluat Pâte Brisée
- 900g pulpe de pui dezosate, fără piele
- 300g cașcaval
- 300g Dor Blu
- 50g pecorino
- 2 ouă
- 200ml smântână
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Se face un aluat Pâte Brisée, varianta sărată.
De remarcat că puteți varia proporția de cașcaval cu Dor Blu cu condiția să rămâneți la un total de 600g. Mai mult Dor Blu înseamnă un gust mai puternic și nu e neapărat mai bine așa.
Se curăță pulpele de eventualele zgârciuri rămase, se dau cu sare și piper pe ambele părți și se lasă 10-15 minute la temperatura camerei.
Se taie pulpele în cuburi mici de 2cm. Se pun la călit într-o tigaie în o lingură de ulei. Se lasă cam 1 minut pe fiecare parte, cât să se rumenească ușor. Lucrați în tranșe, nu aglomerați tigaia. Scoateți separat și lăsați la răcit.
Într-un castron mare se rade cașcavalul și Dor Blu. Se adaugă bucățile de pui, se amestecă totul bine.
Se adaugă ouăle și smântâna, se amestecă tot.
Se pune aluatul într-o tavă de tartă de 28cm mai înaltă. Se pune amestecul de brânză peste aluat, se nivelează și se presară piper.
Se pune tava în cuptor la 180 grade pentru 75-90 minute. Cu 30 minute înainte să fie gata, se presară pecorino deasupra.
Se scoate când e momentul, dar să se rumenească bine deasupra. Se lasă 10-15 minute și se servește.