Golabki
Sarmale poloneze cu varză dulce.
  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 60 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale
  • 500g carne tocată amestec vită și porc
  • 1 varză medie
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 100g orez cu bob rotund
  • 600ml suc de roșii
  • Cimbru uscat
  • 60g unt 82%
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Golabki

Golabki

Se face un orez simplu. Puneți o cană și un sfert de apă la fiert. Când clocotește, puneți jumătate de cană de orez. Se amestecă rapid, se dă focul la minim și se lasă 9 minute cu capac. Se oprește focul și se mai lasă 15 minute, tot cu capac.

Între timp, se curăță varza de cotor și de un rând de foi. Se pune apă într-o oală mare, se aduce la clocot și se pune varza în oală. Se lasă 3-4 minute la fiert. Se scoate și se lasă la răcit.

Într-o tigaie, se pune untul la topit și se adaugă ceapa tocată mărunt la călit. Se amestecă și se lasă 5-7 minute. Se lasă la răcit.

Într-un castron mare se amestecă carnea, ceapa călită cu tot cu sos, orezul, usturoiul tocat mărunt, cimbru uscat, sare și piper după gust.

Se scot 10-12 foi de varză. Se taie nervurile mai mari. Se împachetează carnea în foile de varză.

Restul de varză se toacă mărunt și se pune într-o tavă Jena. Se presară sare și piper, se stropește cu puțin ulei și se amestecă.

Deasupra se pun sarmalele, se stropește peste cu sucul de roșii și se pune la cuptor la 180 grade, cu capac pentru 1 oră. Se ia capacul și se mai lasă 30 de minute.

Se servește imediat. Merge cu pâine proaspătă și eventual cu smântână grasă deasupra.