Placinta cu dovleac rasucita
Un desert clasic, suluri de aluat subțire cu dovleac la mijloc.
  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 30 lei
  • Persoane: 10 normale
  • 800g dovleac
  • 275g zahăr
  • 250g făină 000
  • 60g unt 82%
  • 1 lingură untură
  • 3 ouă
  • 1 lingură smântână grasă
  • Esență de vanilie
  • Scorțișoară
  • 50g nuci mărunțite
  • Zahăr pudră
  • Sare
Placinta cu dovleac rasucita

E tot o plăcintă cu dovleac, dar cu altfel de aluat și în altfel de prezentare. Defapt, rețeta este despre aluat.

Se rade dovleacul pe răzătoare.

Se pune dovleacul ras, împreună cu 200g de zahăr și scorțișoară cât doriți într-o tigaie și se călește cam 20 minute la foc mediu dar neapărat cu apărătoare să nu se prindă.

Aici e o discuție cu scorțișoara. Cu cât puneți mai multă (maxim 2 lingurițe la cantitatea asta) cu atât e mai închis la culoare dovleacul și gustul merge spre scorțișoară. Cu cât mai puțină, sau chiar deloc, cu atât va rămâne mai galben și cu mai mult gust de dovleac.

Se amestecă bine din când în când. Ideea e să iasă tot lichidul și bineînțeles să se și facă. Se dă deoparte de pe foc după asta. Se amestecă și nucile mărunțite (nu pisate) și se lasă la răcit.

Între timp, se pune untul să se răcească bine în congelator.

Se pune făina în blender. Se adaugă 75g zahăr, un praf de sare și extract de vanilie. Se adaugă untul tăiat cuburi și untura. Se mixează scurt, cât să fie o consistență nisipoasă.

Se răstoarnă totul într-un castron. Se adaugă 1 lingură de smântână, 1 ou întreg și un gălbenuș. Se amestecă totul cu o lingură după care se frământă puțin cu mâna. Foarte puțin, doar cât să se înglobeze toate. Se face aluatul bilă, se pune în folie alimentară la frigider pentru 30 de minute.

Se scoate aluatul din frigider și se împarte în două. Se ia o jumătate și se pune pe o hârtie de copt unde se întinde lungă de 30cm și cât de lată se poate. Ideea e să fie cât mai subțire dar și cu o formă dreptunghiulară.

Se pune jumătate din dovleacul călit, se întinde, dar nu până în margini. Se rulează aluatul, cu grijă, ajutându-vă de hârtia de copt, se unește la capete, Tubul format astfel se sigilează la capete și se pune pe hârtie de copt în tava cuptorului. Se repetă operațiunea cu restul de aluat și de dovleac.

Se separă albușul de gălbenuș la cel de-al treilea ou, albușul nu se folosește. Se bate gălbenușul și se unge plăcinta cu el.

Se pune tava în cuptor la 170 grade pentru 50-60 minute sau până se rumenește.

Se scoate, se pudrează cu zahăr pudră și se lasă la răcit.