O combinație neașteptată de vinete și ciocolată neagră.
- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 2 vinete medii
- 4 ouă
- 275g zahăr
- 200g făină 000
- 300g ciocolată (Nestle Noir)
- 100g migdale crude
- 50ml Amaretto
- 10g praf de copt
- 80ml ulei de măsline
- Zahăr pudră
Se curăță vinetele de coajă și se taie cuburi. Se pun la fiert cu 250ml de apă și 75g de zahăr. Se fierb 25-30 minute cu capac. Se scurg, se răcesc și se bagă în blender până devin o pastă.
Se topesc 200g ciocolată, restul se sparge bucățele mici. Se toacă migdalele mai mare, la cuțit.
Se pun ouăle într-un castron și se mixează. Se adaugă restul de zahăr și se bat până devin cremă. Se adaugă treptat uleiul și pasta de vinete, se mixează tot.
Se adaugă ciocolata topită, se mixează. Se adaugă ciocolata bucățele și alunele și se amestecă cu o lingură.
Se amestecă făina cu praful de copt. Se pune peste cremă și se amestecă cu lingura. Se pune și Amaretto și se amestecă tot.
Crema se pune în tavă pe hârtie de copt. Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 60 de minute.
Se scoate, se răcește și se presară zahăr pudră înainte de servire.