O combinație de mai multe gusturi, inventată într-o zi de vară.
- Timp de preparare: 1 oră plus o zi de așteptare
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 200g ciocolată albă (Nestle Blanc)
- 200g ciocolată neagră (Nestle Noir)
- 250ml smântână lichidă (Lăptăria cu caimac)
- 50g zahăr
- 1 linguriță esență de vanilie
- 100g biscuiți
- 1 lămâie
- Forme mici de tarte
Se topește ciocolata neagră la bain-marie. Când e gata, se dă de pe foc, să se răcească un pic.
Se amestecă cu biscuiții mărunțiți bine iar pasta o puneți în formele de tarte, tasată bine. Se pun formele la rece câteva ore.
Se topește ciocolata albă la bain-marie. Când e gata, se dă de pe foc, să se răcească un pic.
Se adaugă coaja rasă de la lămâie, sucul de la jumătate de lămâie și esența de vanilie și se amestecă totul.
Se bat 250ml de smântână cu zahărul într-un vas foarte rece. E important. Când s-a îngroșat și și-a dublat volumul, adică după vreo 10 minute de mixat, se amestecă frișca bătută în ciocolata topită cu o spatulă. NU cu mixerul.
Se pune compoziția în formele de tarte și se trece totul la rece pentru 1 zi.