omleta greceasca
Omletă cu roșii, pur și simplu. Dar merită încercată, are un gust surprinzător.
  • Timp de preparare: 20 minute
  • Cost: 20 lei
  • Persoane: 4 normale

  • 6 ouă
  • 1 roșie mare
  • 2 căței de usturoi
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
omleta greceasca

Se spală roșia, se curăță de cotor și de coajă. Se taie cuburi mici și se toacă cât mai fin, la cuțit.

Se bat ouăle bine.

Se curăță usturoiul și se toacă mare. Se pune la călit în puțin ulei de măsline, se lasă mai puțin de un minut. Se adaugă roșiile, se pune sare și piper după gust, se amestecă și se lasă la foc mediu 5-7 minute. Se amestecă din când în când.

Se toarnă ouăle bătute se amestecă totul și se continuă amestecarea 2 minute la foc mediu.

Se dă focul mic și se lasă să se facă bine, cam 5-7 minute.

Se servește imediat. Merge cu pâine proaspătă și brânză veche de capră, dar și cu un Prosecco rece.