
- Timp de preparare: 30 minute
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 320g linguine
- 2 legături de busuioc proaspăt
- 1 lămâie
- 100g migdale crude, decojite
- 100g parmezan
- 1 cățel de usturoi
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Există sosul pesto Genovese. Cu busuioc, semințe de pin, parmezan și ulei. Variați semințele, variați verdeața și veți avea un număr nelimitat de combinații, toate gustoase. Doar îndrăzniți.
Se pun migdalele la rumenit într-o tigaie. Se amestecă din când în când, nu trebuie să se ardă. Se lasă 2-3 minute, cât să se îngălbenească ușor și se iau de pe foc.
Se spală bine lămâia, se rade coaja.
Se pun migdalele în blender, se mărunțesc bine. Se adaugă busuiocul și usturoiul curățat, 6 linguri de ulei și se mixează pastă.
Se adaugă parmezanul ras, coaja de lămâie rasă, sare și piper după gust.
Se fierb pastele cât scrie pe ambalaj. Se scurg și se păstrează o cană de apă de la fiert.
Se pun pastele în castronul de servire, se adaugă pesto de migdale și se amestecă. Se reglează grosimea sosului folosind apa de la paste.
Se servește imediat cu extra parmezan.