- Timp de preparare: 30 minute
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 500g spaghetti (Molisana)
- 350g sparanghel
- 50g parmezan
- 1 lămâie
- Sare
Am mai făcut o variantă de spaghetti con asparagi în care am folosit vârfurile. Aici e varianta de buget în care se folosesc cozile.
Sparanghelul este o legumă care îmi place mult deși nu are un gust foarte puternic. Ce mă deranjează este risipa însă.
Tija de sparanghel se apucă de capete, cu degetele la 5-7 cm depărtare și se îndoaie. Se rupe unde vrea el. Partea dinspre vârf se păstrează și se gătește, partea dinspre coadă e prea tare și se aruncă.
Așa că am gătit nu mai știu ce cu vârfurile de la două legături de sparanghel (cam 800g în total) și mi-au rămas cozile. Nu îmi venea să le arunc. Așa că am tăiat din ele partea albă care e cu adevărat lemn. Am rămas cu 350g de cozi de sparanghel.
Se spală cozile și se pun la fiert. Nu se lasă 2-3 minute ca la vârfuri, le țineți la clocot cam 8-10 minute.
Se scurg bine și se bagă în blender până se fac pastă. Se amestecă pasta asta cu sare după gust și 1-2 linguri suc de lămâie.
Se fierb pastele cât scrie pe ambalaj. Se scurg și se păstrează o ceașcă de apă.
Se pun pastele în vasul de servire, se pune parmezanul și se amestecă totul rapid. Se completează treptat cu apă de la paste și se tot amestecă astfel încât să iasă un sos cremos.
Se adaugă și pasta de sparanghel, se amestecă totul, se reglează de sare și se servește imediat.