- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 50 lei
- Persoane: 8 normale, 6 anormale
- 500g anelletti
- 600g carne de vită tocată (carne de lucru)
- 2 morcovi
- 1/2 țelină medie
- 1 ceapă
- 3 căței de usturoi
- 130g mazăre
- 400ml suc de roșii
- 100ml vin roșu
- Busuioc proaspăt
- 150g prosciutto cotto
- 200g mozarella
- Pesmet
- 50g parmezan
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
De remarcat că, deși rețeta originală e cu anelletti (paste în formă de inel, micuțe) eu am făcut cu farfaline. Ideea e să fie paste mici.
Se curăță și se toacă mărunt morcovii și țelina. Se curăță și se toacă ceapa. Se curăță și se toacă usturoiul.
Se fierbe mazărea. Dacă e din conservă, se clătește bine de apă și se dă doar într-un clocot. Se scurge.
Într-o cratiță mai mare, în 2 linguri de ulei de măsline se pun la călit ceapa, morcovii și țelina. Se călesc 2-3 minute, se amestecă. Se adaugă usturoiul și se mai lasă 2 minute.
Se adaugă carnea tocată și se amestecă. Se călește până se închide carnea la culoare, cam 10 minute. Amestecați des și mai ales sfărâmați carnea care se va strânge în cocoloașe.
Se adaugă vinul, se amestecă și se lasă 5 minute sau până se evaporă vinul.
Se adaugă sucul de roșii, frunzele de busuioc, sare și piper după gust. Se amestecă tot și se lasă la foc mic spre mediu, cu capac, 1 oră. Se mai amestecă din când în când iar dacă devine prea gros sosul se mai pune puțină apă. Ideea e însă să fie un sos gros și legat.
Se adaugă mazărea, se amestecă și se mai lasă 10 minute. Se ia de pe foc.
Se fierb pastele cu 3 minute mai puțin decât scrie pe ambalaj. Se scurg și se adaugă peste sos. Se amestecă totul bine.
Se taie mozarella cuburi, se taie prosciutto cotto cuburi.
Într-o altă cratiță, se unge cu ulei peste tot. Se presară pesmet să se acopere tot uleiul.
Se pune cu lingura un strat de sos. Peste, se presară cuburi de mozarella și prosciutto cotto și se acoperă cu încă un strat de sos. Se repetă operația până terminați sosul și mozarella, evident se termină cu un strat de sos. Se tasează bine.
Se presară deasupra parmezan și pesmet să acopere.
Se pune cratița în cuptorul preîncălzit la 200 grade pentru 30 de minute.
Se scoate, se răcește 15 minute după care se răstoarnă pe platoul de servire.
Se potrivește cu o salată verde cu lămâie și cu un vin roșu și sec. Cuvee Uberland 2020 e o alegere buna.