Sau, dacă doriți, pizza cu blat pufos.

Sau, dacă doriți, pizza cu blat pufos.

  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale

  • 500g făină de pizza
  • 14g drojdie uscată
  • 10g sare
  • Ulei de măsline
  • 100g smântână (Covalact 25%)
  • 3 căței de usturoi
  • 200g brânză cu mucegai albastru
  • 200g brie
  • 200g brânză cheddar
  • Rozmarin proaspăt
  • Salvie proaspătă
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
focaccia quattro fromaggi
focaccia quattro fromaggi

Asta e o rețetă specială pentru mine. Pe de o parte, am încercat să o fac de cel puțin 6 ori până când a ieșit ca aici, adică mulțumitoare pentru mine. Ciudat e că s-a mâncat cu poftă și de celelalte dăți 🙂 . Pe de altă parte, asta e rețeta cu numărul 500 ! Iuhuu 🙂

Se pune drojdia peste făină, deasupra se toarnă 350ml de apă caldă, și se amestecă foarte puțin cu o lingură de lemn. Se lasă așa 5 minute după care se amestecă totul bine. Aluatul trebuie să fie moale, dacă mai trebuie, mai adăugați apă.

Se adaugă treptat 30ml ulei de măsline (nu mai mult) și sarea, se frământă în continuare cu lingura de lemn până se amestecă tot.

Se pune blatul întins frumos în tavă pe hârtie de copt unsă cu ulei. Aluatul e foarte moale și foarte lipicios, îl întindeți treptat folosind lingura de lemn sau palmele unse cu ulei. Se pune o folie peste tavă și se lasă 1 oră la temperatura camerei.

Se ia folia și se presară usturoi zdrobit și tocat și puțin rozmarin. Se pune smântână cu lingurița, din loc în loc. Se presară ceddar ras și brie și brânză albastră tăiate feliuțe subțiri. Se pune puțină salvie tocată.

Se pune tava la cuptorul preîncălzit la 220 grade pentru 30-45 minute.

Se servește imediat, merge cu un vin roșu și sec, Scaia Corvina 2019.