Un fel de pizza calzone dar cu mai puțin sos.

Un fel de pizza calzone dar cu mai puțin sos.

  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 30 lei
  • Persoane: 4 normale

  • Blat de pizza
  • 150g mozarella
  • 150g salam uscat
  • Bulion de casă
  • 1 legătură busuioc
  • Ardei iute uscat
  • Piper proaspăt măcinat
stromboli

Stromboli este o rețetă inventată în Philadephia, asemănătoare cu Calzone dar cu mai puțin sos și rulată în loc să fie împachetată

Se face un blat de pizza pentru 2 pizza.

Se întinde fiecare jumătate de aluat ca pentru pizza, dar îi dați o formă dreptunghiulară, cam 20 cm pe 35 cm.

Pe fiecare blat se pun 2-3 lingurițe de bulion de casă, se întinde uniform.

Se adaugă mozarella rasă sau felii subțiri. Deasupra puneți feliuțe subțiri de salam. Adăugați piper și ardei iute după gust.

Peste puneți frunzele de busuioc.

Se rulează fiecare bucată obținând un sul. Se așează cu partea închisă în jos, pe hârtie de copt, în tava cuptorului.

Se pune tava în cuptorul încins la 180 grade pentru 30 minute sau până se rumenește.

Se servește imediat, tăiați în 4 bucăți fiecare blat.