ciulama de ciuperci
O rețetă de post.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 1,5kg ciuperci Champignon brune
  • 1 ceapă
  • 2 morcovi
  • 2 căței de usturoi
  • 20g făină
  • Ulei de floarea soarelui
  • Nucșoară
  • 1 legătură pătrunjel
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
ciulama de ciuperci

Se curăță ciupercile și se taie cuburi mai mari. Se curăță și se rad morcovii.

Într-o cratiță mare se pune ceapa tocată mărunt la călit, se adaugă și morcovii, sare și piper. Se lasă 2 minute. Se pune jumătate de pahar de apă și se lasă la fiert 3 minute sau până scade apa.

Se adaugă ciupercile, se mai pune sare și se lasă la foc mic, cu capac 10-12 minute sau până scade apa.

Se amestecă separat făina cu 1 linguriță de nucșoară cu 100ml de apă. Se toarnă peste ciuperci. Se pune piper după gust și usturoiul zdrobit și tocat.

Se aduce la clocot și se ia de pe foc.

Se servește imediat cu pătrunjel tocat deasupra. Merge cu o mămăligă lângă sau cu pâine proaspătă.