Fasole galbenă păstăi cu un sos dulce și cremos cu morcovi și smântână. Bune simple sau pe post de garnitură.

Fasole galbenă păstăi cu un sos dulce și cremos cu morcovi și smântână. Bune simple sau pe post de garnitură.

  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 30 lei
  • Persoane: 4 normale

  • 900g păstăi
  • 3 morcovi
  • 2 fire de praz subțiri
  • 3 căței de usturoi
  • 200ml lapte
  • 200g smântână grasă
  • 20g făină
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 legătură de mărar
  • Ulei de floarea soarelui
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
pastai galbene cu smantana

Se spală păstăile, se taie codițele și se taie în bucăți de 4 cm.

Se toacă prazul.

Se curăță morcovii și se dau pe răzătoare.

În puțin ulei se pune prazul la călit, la foc mediu cu capac, cam 5 minute. Se adaugă și morcovii, se amestecă și se mai lasă 5 minute.

Se pun păstăile, se pun și 2 căni de apă, sare și piper după gust și se amestecă tot. Se lasă tot la foc mediu și cu capac încă 20 de minute. Se amestecă din când în când.

Se amestecă făina în lapte, bine de tot să rămână cocoloașe. Se adaugă și smântâna, sare după gust și se amestecă totul.

Se toarnă smântâna amestecată peste păstăi, se mai lasă 5 minute.

Se pune deasupra usturoiul tocat și zdrobit, mărarul și pătrunjelul tocat, se amestecă tot.

Se ia de pe foc, se lasă 5 minute și se servește. Merge simplu sau ca o garnitură pentru șnițele și alte cărnuri.