O invenție făcută într-o seară. Dar ceapa aia se combină perfect cu chimenul.

O invenție făcută într-o seară. Dar ceapa aia se combină perfect cu chimenul.

  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 50 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 1 ceapă mare
  • 2 lingurițe de chimen semințe
  • 100ml rom Bacardi Black
  • 2-3 linguri ulei de măsline
  • 4 pulpe de pui, întregi, cu piele și os
  • Oregano
  • Piper proaspăt măcinat, sare grunjoasă

Se iau pulpele, se spală, NU se crestează.

Se taie ceapa felii cam de 2mm grosime. Se așează feliile de ceapă în tavă, se pune chimen din belșug peste ele.

Deasupra se așează pulpele de pui, se toarnă ulei peste ele. Nici prea mult dar nici prea puțin.

Se presară peste pulpe sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat, oregano.

Se toarna romul lângă pulpe, lângă ceapă, atenție să nu deranjați condimentele de pe pulpe sau chimenul de pe ceapă.

Se pune la cuptor cu capac 45 minute la foc mare. Se ia capacul și se lasă în continuare la cuptor încă 45-60 minute. Măcar odată se ia din uleiul din tavă și se pune peste pulpe.

Merge cu varză nouă călită cu bulion. Se mănâncă și ceapa rămasă cu chimen chiar dacă e plină de ulei. Are un gust demențial iar uleiul până la urmă e de măsline deci nu se pune.

Și un vin alb spumant, rece și sec, de exemplu Francois Lurton Fumees Blanches Sauvignon Blanc.