sos picant cu maioneza si ansoa
Un sos perfect pentru diverse fructe de mare sau pui la grătar.
  • Timp de preparare: 15 minute
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • Maioneză
  • File de anșoa în ulei
  • Roșii uscate în ulei
  • 4 căței de usturoi
  • 1 lămâie
  • 3 fire ceapă verde
  • Sos Tabasco
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
sos picant cu maioneza si ansoa

Se face o maioneză simplă.

În blender puneți 5-6 file de anșoa, 6-8 roșii uscate scurse bine de ulei, usturoiul, 2 lingurițe zeamă de lămâie. Adăugați sos Tabasco după gust, dar măcar 2 lingurițe că e sos picant.

Se adaugă și 3-4 linguri de maioneză și se blendează tot până este omogen.

Se gustă și se adaugă după dorință sare, piper, extra Tabasco sau extra lămâie.

Se curăță ceapa verde și se toacă mărunt. Partea albă se amestecă în sos. Partea verde se presară deasupra.

Se pune la rece măcar 30 de minute înainte de servire.

Merge perfect cu niște creveți trași la tigaie sau căliți în sos de unt și usturoi.