Un sos bun când e cald. Îl am de la o doamnă care gătește ca mine, după gust sau după ureche.
- Timp de preparare: 30 minute
- Cost: 10 lei
- Persoane: 4 normale
- 10g ghimbir
- 2 mere (preferabil ceva acru)
- 2 căței de usturoi
- 1 lingură amidon
- 1 lingură zahăr brun
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se curăță ghimbirul ca pe cartofi și se spală. Nu puneți mai mult de 10g împreună cu restul de ingrediente că nu se mai simte nimic.
Se curăță merele de miez și de coajă. Se curăță și usturoiul. Se bagă ghimbirul, usturoiul, merele în la Nutribullet (sau blender cine nu are) și se fac pastă.
Se pune pasta rezultată, împreună cu 3-4 linguri din sosul de la friptura țintă (da, trebuia să faceți întâi friptura) la fiert. Se adaugă și o lingură de amidon și lingura de zahăr brun.
Se lasă la fiert 20 minute, se amestecă din când în când. Se adaugă sare și piper după gust.
Merge cu orice friptură la cuptor. Ceafă de porc sau curcan, e perfect.