tarta cu rubarba
Un desert mai puțin întâlnit pe la noi, dar bun.
  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 8 normale, 6 anormale
  • Aluat Pâte Brisée
  • 800g rubarbă
  • 200g zahăr
  • 2 linguri amidon
  • Sare
  • 100g făină 000
  • 75g zahăr brun
  • 75g zahăr
  • 85g unt 82%
tarta cu rubarba

tarta cu rubarba

Rubarba se prezintă sub forma unor tije groase de 1-2cm, roșiatice la suprafață, verzi înăuntru. Gustul este ușor acrișor.

Se face un aluat Pâte Brisée, varianta dulce.

Se face ceea ce se numește topping de firimituri. Se amestecă într-un castron făina, zahărul brun, 75g zahăr, un praf de sare și untul. Se frământă cu mâna până devine cât de cât omogen. Se pune la frigider, acoperit.

Se taie capetele tijelor de rubarbă. Se spală și se taie felii de 2cm grosime.

Într-un castron mare se amestecă rubarba, 200g zahăr, amidonul și un praf de sare.

Se întinde aluatul Pâte Brisée în tava de tartă să îmbrace și pereții. Se toarnă compoziția și se nivelează.

Se scoate toppingul de firimituri de la frigider. Se iau bucăți mici cu mâna și se presară peste compoziție.

Se pune tava la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 1,5 ore sau până se rumenește deasupra.

Se servește caldă, nu fierbinte. Merge cu înghețată de vanilie deasupra.