Humus

Garnitură tradițională libaneză și nu numai. Un fel de fasolea lor bătută, în general cu același efect.

Am folosit năut din conservă, recunosc. Varianta cu năut fiert în oală este posibilă dar nu pare să merite. Durează ca la fasole.

Se scurg conservele într-o sită dar se păstrează zeama.

Se pun boabele scurse într-un castron, împreună cu tahini, zeama de la o lămâie, puțin ulei de măsline și usturoi zdrobit. Se pasează totul.

Referitor la tahini, asta am prins-o în Israel unde se mănâncă la fel de mult humus ca și în Liban: toată lumea face humus, rețeta variază de la familie la familie în funcție de cantitatea de tahini. Deci puneți și gustați. Nu puneți prea puțin că o să iasă înecăcios humusul. Prea mult însă, îl face amar.

Pe măsură ce pasați amestecul, ca să fie mai zdravăn sau mai lichid, mai puneți din zeama scursă din conservă.

Se adaugă chimion, sare și piper după gust, se amestecă și se lasă la rece până la servire.

Se servește cu sumac și ardei iute uscat presărat deasupra.

Merge cu lipii libaneze, eventual pârlite pe plită să fie crocante și calde.