Rețetă foarte simplă, la o singură cratiță.

Rețetă foarte simplă, la o singură cratiță.

  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale

  • 500g penne (Molisana integrale)
  • 800g piept de pui dezosat, fără piele
  • 2 ardei gras (roșu, galben, verde, amestecat)
  • 2 căței de usturoi
  • 1 ceapă
  • 1,5l lapte
  • Ardei iute uscat
  • Chimion
  • Ulei de măsline
  • 100g cheddar
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
penne cu fajitas de pui

Asta e o rețetă de paste care nu are absolut nimic în comun cu Italia. Este ceva specific american, atât dpdv gust, cât și calorii și sănătate. Dar e bun.

În plus, este o rețetă în care totul se gătește într-o singură oală. Deranj minim în bucătărie, viteză maximă.

Se taie pieptul de pui în felii mai subțiri, pe lung și se pune la călit în puțin ulei de măsline. Se lasă cam 5 minute pe fiecare parte sau până se rumenește bine. Se scoate separat să se răcească.

În uleiul rămas sau chiar suplimentat se călesc ardeii tăiați julienne și ceapa tocată. Se lasă 10 minute și se tot amestecă.

Se taie puiul fâșii cât mai subțiri și lungi. Se adaugă puiul înapoi în oală, se pune 1 linguriță cu vârf de chimion, sare, piper și ardei iute uscat după gust.

Se adaugă usturoiul tocat mărunt și se amestecă totul bine.

Se adaugă laptele și pastele. Se lasă pe foc mediu-mic 20-25 de minute și se amestecă des ca să nu se prindă și mai ales să nu dea în foc. Sosul ar trebui să scadă și să se îngroașe, aproape să nu se mai vadă lapte.

Se adaugă cheddar ras, se amestecă până se topește.

Se servește fierbinte. Merge cu un vin alb și rece, de exemplu Anima Chardonnay 2020.