tagliatelle al prosciutto crudo e papavero
Paste cremoase cu prosciutto crudo și semințe de mac.
  • Timp de preparare: 30 minute
  • Cost: 80 lei
  • Persoane: 4 normale

  • 500g tagliatelle (preferabil proaspete)
  • 200g prosciutto crudo
  • 250ml smântână de gătit 33%
  • 50g unt 82%
  • Semințe de mac
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
tagliatelle al prosciutto crudo e papavero

Prosciutto, mai precis Prosciutto Crudo, este o pulpă de porc uscată la rece și maturată timp de mai multe luni. Cu cât e mai maturată, cu atât e mai uscată, cu cât e mai puțin maturată, este mai moale și un pic mai dulce.

Deși este practic doar un picior de porc crud uscat fără nimic specific din punct de vedere condimente, există două mărci vestite de Prosciutto Crudo: Prosciutto Crudo di Parma și Prosciutto Crudo di San Daniele. Eu prefer varianta San Daniele, este un pic mai închis la culoare și mai dulce.

Se cumpără deci prosciutto crudo feliat gros, la aproape 1 cm. Se taie cuburi mici de 1 cm.

Se pune o lingură de semințe de mac într-o tigaie și se prăjesc 1-2 minute. Să nu se ardă. Se scot separat.

Se pune apa cu sare pentru paste la fiert.

Se încinge untul într-o cratiță mare. Când s-a topit, se adaugă prosciutto și se călește 2-3 minute, amestecând din când în când până se deschide la culoare.

Se pun pastele la fiert cât scrie pe ambalaj.

Se pune smântâna peste prosciutto călit, se presară jumătate din cantitatea de semințe de mac, sare și piper după gust și se amestecă bine. Se lasă la foc mic câteva minute, amestecând din când în când. Ar trebui să se îngroașe un pic sosul.

Se scurg pastele și se păstrează o cană de apă de la paste. Se pun pastele scurse peste sos, se amestecă bine. Se adaugă din zeama de paste dacă doriți pentru a face sosul mai cremos. Se lasă la foc mic încă 2-3 minute și se amestecă din când în când.

Se oprește focul, se lasă să stea 3-4 minute și se servesc cu restul de semințe de mac presărate deasupra.

Merge cu un roze sec și rece. Crama Rasova Roze Sur Mer e perfect.