Tagliatelle alfredo al basilico
O mică dar gustoasă variație a rețetei originale de Fettuccine Alfredo, una dintre cele mai simple rețete.
  • Timp de preparare: 30 minute
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 400g Tagliatelle (Molisana)
  • 100g unt 82%
  • 100g Parmezan ras
  • 2 legături busuioc proaspăt
  • Sare grunjoasă
Tagliatelle alfredo al basilico

Un fel de Fettuccine Alfredo, cantități diferite și un plus de aromă.

Se înmoaie untul la temperatura camerei. Se amestecă untul și parmezanul într-o cratiță până iese o pastă.

Între timp, se fierb pastele, cât scrie pe ambalaj, în apă cu sare. Se păstrează o ceașcă din apa în care au fiert pastele și se scurg.

Se toarnă pastele peste sos după care se amestecă energic. După ce s-au amestecat bine, se toarnă apa de la paste, se pune sare după gust (atenție că parmezanul e destul de sărat) și se amestecă din nou energic. În principiu, rezultatul o să fie un sos cremos și omogen, întins peste paste.

Se adaugă busuiocul tocat, se amestecă tot.

Se servește imediat cu extra parmezan ras deasupra.