O tartă cu de toate, bună și sănătoasă.

O tartă cu de toate, bună și sănătoasă.

  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale

  • Aluat Pâte Brisée
  • 1 conopidă
  • 200g smântână grasă
  • 200g iaurt grecesc (Kolios)
  • 3 ouă
  • 200g brie
  • 200g brânză nouă de capră (sau de oaie)
  • 200g spanac
  • 1/2 legătură ceapă verde
  • 1/2 legătură usturoi verde
  • 1 legătură de mărar
  • 2 legături pătrunjel
  • 200g șuncă țărănească sau bacon afumat
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
tarta cu conopida si branza

Se face un aluat Pâte Brisée, varianta sărată. Se întinde foaie, se pune în tavă. Trebuie să folosiți o tavă mai mare, 28 cm diametru cu 8 cm înălțime.

Se spală conopida, se desface buchețele și se pune la fiert. Se fierbe 10-15 minute de când începe apa să clocotească. Se scurge și se lasă separat.

Se taie șunca cuburi mici și se călește, fără ulei. Cât să se pârlească un pic pe toate părțile. Se scoate separat.

Se taie brânza și brie cuburi mici. Se toacă ceapa și usturoiul mărunt. Se toacă mărarul și pătrunjelul mărunt. Se toacă spanacul fideluță. Se bat ouăle.

Se amestecă ceapa, usturoiul, mărarul, pătrunjelul, ouăle, brânza, brie, spanacul cu smântâna și iaurtul. Să fie toate bine amestecate.

Se adaugă sare și piper după gust, se amestecă.

Se iau buchețelele de conopidă și se feliază, bucăți de jumătate de centimetru.

Se așază conopida și amestecul de brânză în tavă, peste aluat. Se pun straturi de conopidă și amestec de brânză. Deasupra se presară șunca.

Se pune tava la cuptor la 180 grade pentru 60 de minute.

Se scoate, se lasă 10 minute și se servește.