snitel de pui in chifla
Nu e chiar o rețetă, e doar ceva ce mi-a plăcut.
  • Timp de preparare: 45 minute
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 2 piept de pui dezosat, fără piele
  • 2 ouă
  • Făină
  • Pesmet
  • Ulei de floarea soarelui
  • 1 lămâie
  • 2 castraveți murați
  • Salată creață
  • 2 căței de usturoi
  • Pimenton (sau altă boia afumată)
  • 1 ridiche
  • 8 felii de cheddar
  • 4 chifle
snitel de pui in chifla

Se fac chifle cu morcovi.

Se face o maioneză cu muștar folosind gălbenușurile de la cele două ouă. Iar albușurile le păstrați.

Se scurg castraveții bine și se toacă mărunt. Se amestecă în maioneză. Se adaugă și o linguriță de Pimenton. Se zdrobește usturoiul și se adaugă și el. Se amestecă totul bine și se pune la rece.

Se taie ridichea felii foarte subțiri.

Se taie pieptul de pui pe lung să iasă o felie mai subțire. Se freacă cu sare și piper pe ambele părți și se lasă să stea 10-15 minute.

Se bat albușurile bine. Se dă fiecare felie de pui prin făină, după care prin albuș, după care prin pesmet. Se pun pe rând la prăjit în ulei încins să le ajungă cel puțin până la jumătate. Se lasă 2-3 minute pe fiecare parte sau până se rumenesc.

Se scot șnițelele, se aplică câte o felie de cheddar pe fiecare parte să se topească frumos de la căldura șnițelului și se pun în chiflele tăiate pe jumătate.

Peste șnițele se pune câte o lingură sau două de maioneză cu castraveți, felii de ridiche și o frunză sau două de salată creață.

Și se mănâncă. A, am uitat să vă spun, o să mai vreți unul 🙂