gaufre cu cascaval
Gaufre, waffles sau pe românește vafe. Aici în varianta sărată, cu cașcaval.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 30 lei
  • Persoane: 4 normale (8 bucăți)
  • 300g făină
  • 300ml lapte
  • 100g cașcaval
  • 50g brânză veche de oaie
  • 4 ouă
  • 100g unt
  • Sare
gaufre cu cascaval

Se topește untul și se așteaptă să se răcească. Se rade cașcavalul și brânza.

Se bat ouăle spumă folosind un mixer, cu puțină sare.

Se adaugă untul și laptele. Se mai mixează un pic.

Se adaugă cașcavalul și brânza și se amestecă bine cu un tel.

Se adaugă și făina și se amestecă totul până este omogen.

Se toarnă treptat în aparatul de gauffre și se țin 4-5 minute.

Se servesc calde sau la temperatura camerei, cu extra brânză de oaie deasupra.