După ce ați încercat sos gorgonzola și sos de piper verde, e momentul de un sos nou.
- Timp de preparare: 20 minute
- Cost: 20 lei
- 100g rucola
- 300g smântână 20%
- 50ml coniac
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se spală și se scurge bine rucola.
Se pun 3 linguri de ulei de măsline într-o cratiță mică. Se adaugă rucola și se amestecă. Se va strânge mult, exact ca la spanac. Se lasă pe foc mediu 5 minute, se amestecă din când în când.
Se pune coniacul, se amestecă și se mai lasă 3 minute la foc mediu.
Se reglează de sare și piper. Se pune smântâna, se dă focul la minim și se amestecă bine. Când e omogen se ia de pe foc.
Se potrivește la orice friptură la plită sau la grătar. În poză e peste un mușchi de vită la plită.