supa crema de ciuperci
O supă cremă simplă, rapidă și hrănitoare. Cu dedicație pentru cei care au făcut o vizită la dentist :)
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale
  • 500g ciuperci Champignon
  • 300g ciuperci Pleurotus
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 2 morcovi medii
  • 1/2 legătură de mărar
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
supa crema de ciuperci

Se spală bine ciupercile, se pun la scurs.

Se toacă ceapa mărunt, se toacă morcovii mărunt, se toacă usturoiul mărunt. Se pune la călit ceapa, se lasă 1 minut. Se adaugă morcovii, se amestecă și se mai lasă 2 minute.

Se pune usturoiul, se amestecă. Se adaugă imediat și ciupercile. Se lasă 2 minute. Se amestecă totul și se completează cu 400ml de apă. Se presară sare și piper după gust.

Se lasă la fiert 15 minute. Se adaugă încă 400ml de apă, se amestecă tot și se lasă la fiert încă 30 de minute.

Se ia de pe foc, se lasă 10 minute. Se bagă blenderul vertical în amestec și se pasează totul bine. Se reglează de sare și piper.

Se servește imediat, cu mărar deasupra. Merge și cu crutoane de pâine, dar, cum spuneam este cu dedicație après-dentist.